Pe baza planului de intervenție elaborat, obiectivele operaționale vor fi implementate prin atribuirea de sarcini concrete atât beneficiarilor, cât și membrilor familiei sau grupului lor de sprijin. Persoana asistată va fi încurajată, motivată și susținută constant de către asistent pentru a depăși rezistențele personale și eventualele tensiuni în relațiile cu cei din jur, în contextul unui proces continuu de evaluare. După atingerea obiectivelor stabilite și îndeplinirea scopurilor propuse, se vor analiza progresele realizate și se vor formula planuri pentru a consolida rezultatele obținute, cu încheierea ulterioară a procesului de sprijin. Brill, în 1990, a făcut o distincție între deprinderile de lucru și tehnicile propriu-zise de intervenție. Printre deprinderile de lucru menționate se regăsesc următoarele: a. Eșalonarea în timp – această competență presupune două aspecte esențiale: - Respectarea ritmului individual al clientului și corelarea acestuia cu cel al asistentului social, care uneori trebuie să se adapteze capacității mai lente de înțelegere a clientului. - Planificarea etapelor muncii în funcție de momentul oportun pentru implementarea schimbărilor. Alegerea acestor momente ține de aprecierea asistentului social, care trebuie să combine cunoștințele generale cu o înțelegere detaliată a situației și caracteristicilor clientului. b. Particularizarea – Problemele întâlnite rareori apar în formă singulară, având în general multiple dimensiuni care pot părea insurmontabile. Asistentul social trebuie să fie capabil să împartă problemele complexe în unități mai mici și abordabile, stabilind priorități și identificând urgențele. Ulterior, fiecare problemă este tratată pe rând, iar soluționarea uneia deschide drumul pentru abordarea celei următoare. c. Centrarea – Aceasta abilitate implică focalizarea asupra aspectelor semnificative ale problemelor și mobilizarea eforturilor părților implicate, inclusiv ale beneficiarului, până la rezolvarea lor completă. Este important să se evite distragerea către probleme sau discuții de importanță secundară. Căldura în relațiile sociale constituie un aspect esențial pentru un asistent social. Aceasta reflectă afecțiunea, interesul și deschiderea față de persoana asistată, precum și spontaneitatea de a-i fi alături cu empatie și plăcere. Persoanele diferă din punct de vedere al capacității de a fi afectuoase: unele sunt mai deschise și dornice să stabilească legături apropiate, în timp ce altele se dovedesc mai rezervate sau mai distante. Această trăsătură personală este influențată atât de afecțiunea primită în copilărie, cât și de experiențele ulterioare de viață, cum ar fi relațiile cu familia sau mediul social. Din păcate, anumitor asistenți sociali le poate fi mai dificil să manifeste căldură din cauza unor trăsături de personalitate cum ar fi timiditatea sau lipsa de încredere în sine ori în ceilalți. Totuși, căldura reprezintă o abilitate fundamentală ce poate fi cultivată conștient în cadrul procesului de pregătire profesională. Acceptarea beneficiarului este o altă trăsătură esențială pentru un bun asistent social. Aceasta presupune acceptarea totală a persoanei asistate, cu toate defectele, calitățile și valorile sale individuale. Este crucial să se înțeleagă faptul că comportamentul unui individ este adesea modelat de experiențele sale trăite într-un context cultural specific, marcat de obiceiuri, tradiții și valori familiale sau ale grupului său de referință. În acest sens, acceptarea implică respectarea perspectivei unice a fiecărui individ și adaptarea intervenției la specificitățile acestuia.
ajutor umanitar